NASA dezvăluie o nouă exoplanetă care ar putea susține viața

de: Andreea Cuzub
17 09. 2018

Proxima b este cea mai apropiată exoplanetă vecină, care este situată la o distanță de 4,2 ani lumină de Pământ. O nouă cercetare face din aceasta un candidat dezirabil pentru susținerea vieții.

De la descoperirea sa și până acum, cercetătorii au continuat să-și pună tot felul de întrebări despre condițiile de pe Proxima b. Cercetarea actuală indică posibilitatea că planeta ar putea susține viața, sugerând că, în condițiile corecte, aceasta ar putea susține prezența apei lichide.

„Mesajul simulărilor noastre este că există o șansă decentă ca exoplaneta să fie locuibilă”, a declarat Anthony Del Genio, cercetător la Institutul Goddard pentru Studii Spațiale NASA.

În studiul publicat în jurnalul „Astrobiology”, cercetătorii au realizat primele simulări climatice ale Proxima B cu un ocean dinamic. Planeta depinde de steaua ei, Proxima Centauri, ceea ce înseamnă că va avea zone expuse permanent zilei și nopții. Cu toate că apa din partea întunecată ar fi înghețată, aceasta nu este neapărat și cazul celeilalte părți.

Cercetătorii susțin că modelele climatice statice sugerează că exoplaneta ar putea să găzduiască un mic ocean în zona unde este zi. Pe de altă parte, simulările cu oceane dinamice arată că gradul de utilizare al apei devine mult mai semnificativ, chiar și în unele părți întunecate.

De asemenea, simulările au mai arătat că un ocean ipotetic și o atmosferă asemănătoare cu cea a Pământului, pot susține un climat locuibil, cu o regiune extinsă de ocean, care se întinde până în regiunea întunecată a planetei.

Totodată, cercetătorii au modelat diferite niveluri de salinitate și concentrații atmosferice, deoarece fiecare dintre ele ar putea juca un rol important în dimensiunile regiunilor lichide.

Majoritatea simulărilor au arătat că exoplaneta ar putea găzdui aproape întotdeauna un ocean lichid, dar la temperaturi mai reci decât se credea anterior.